Subiectul îmi stăruie în minte de ceva vreme, însă, ca și voi, am fost împietrit de trăirile unei toamne urâte; pertinența și coerența mi-au fost amorțite. Contextul inițial a fost însă mereu același: fiind plecat de câteva luni într-o altă țară, experiența rezultată se merita documentată cel puțin într-o direcție dragă mie – industria organizării de concerte. Țara în cauză este Luxemburg, și înainte să pufniți a neîncredere, vă conjur să mai zăboviți un pic. Sunt câteva lucruri de spus despre ce se întâmplă în această țară aparent neînsemnată…

Luxemburg este o țărișoară de numai 560.000 locuitori, deci cam cât un sfert din populația Bucureștiului. Poziția ei geografică strategică dar și o politică economică inteligentă au făcut ca astăzi Luxemburg să fie țara cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor (conform unui studiu ONU din 2014). Dacă până prin anii ’60 Luxemburg era o țară eminamente siderurgică, între timp au schimbat foaia: membră fondatoare și gazdă a numeroase instituții ale UE, cu tradiție deja în domeniul financiar-bancar, țara atrage în special numeroși transfrontalieri (vecinii din Franța, Belgia și Germania) ca forță de lucru. Avem și o statistică interesantă: în Luxemburg sunt de două ori mai multe joburi disponibile decât populația activă a tării…hmm! Asta a făcut ca în 2014 aproape jumătate din populația țării (mai exact 45,3%) să fie non-luxemburgheză. Cu alte cuvinte, țara este ”în buricul târgului” (a se citi UE), încurajează migrația altor naționalități (pentru a munci, să ne înțelegem!) și este și o mică babilonie – cu oricare din limbile următoare te poți descurca decent în situații conversaționale de bază: luxemburgheza, germana, franceza, engleza și probabil…portugheza (portughezii sunt cei mai mulți expatriați aici, veniți în număr mare încă de prin anii ’60).

Foto: Liviu Iorgulescu

Foto: Liviu Iorgulescu

Ce înseamnă însă Rockhal? Rockhal (sau Centre de Musiques Amplifiées), stâlpul și simbolul industriei muzicale luxemburgheze, este o instituție de cultură deschisă în 2005 la Belval, în Esch-Sur-Alzette, pe spațiul unui fost complex siderurgic. În prezent complexul cuprinde multiple săli de concerte: cea mai mică are 200 locuri, cea mai mare 6.500, dar trebuie să știți că există și una de 1.200 locuri, plus o cafenea unde au loc concerte foarte mici. Și încă un amănunt delicios: clădirea se află pe o stradă numită Avenue du Rock’n’Roll! E de menționat, în treacăt (deși n-ar trebui doar în treacăt…), și Den Atelier, un alt club și organizator de concerte, mult mai mic din punct de vedere al dotărilor (cu o singură sală de 1.100 locuri), care reușește însă constant să-i provoace pe concurenții de la Rockhal cu câteva concerte ale unor nume răsunătoare (numai în ultimele luni au trecut pe-acolo Editors, Foals, Jamie XX sau Mika).

Revenind la Rockhal, pentru că oamenii ăștia nu au ”trântit” doar așa niște săli de concerte ca să se afle în treabă, ei au creat de asemenea și un Music & Resources Centre, care înseamnă alte câteva spații concepute pentru a ajuta în principal artiștii locali să se reproducă creativ cât mai bine: șase săli de repetiții, un studio de înregistrări, un studio de dans și un mic centru de documentare (în care am avut șansa să intru și să înlemnesc văzând ce-i pe-acolo – sute de reviste, cărți și CD-uri / DVD-uri din domeniu, toate actuale, în trend). Dotările tehnice (scenă, lumini, sunet etc.) ale tuturor sălilor sunt de top și ceea ce mi se pare demn de semnalat este că sălile sunt cumva customizabile în funcție de numărul de bilete vândute la fiecare eveniment. Exemplific cu un mic truc constatat așa, ”din avion”, la două concerte în sala de 1.200 locuri (Steven Wilson, respectiv Archive). La Steven Wilson sala a fost umplută aproape de capacitatea maximă și tot spațiul era cât se poate de optimizat, cu standurile de băuturi și merchandising aflate undeva pe holuri. La Archive, în schimb, unde au fost mult mai puțin spectatori, totul se afla înăuntru și în plus se trăseseră niște paravane și perdele laterale care făceau spațiul mult mai intim, adaptat numărului de oameni din sală.

Foto: Liviu Iorgulescu

Steven Wilson la Rockhal, Foto: Liviu Iorgulescu

Dacă vă întrebați cine a venit să concerteze în Luxemburg la Rockhal în cei 10 ani, probabil răspunsul cel mai bun ar fi ”oricine îți trece prin cap”. De la Slayer la Rihanna, de la BB King la Rammstein, de la Michael Buble la Prince, mai toți au fost pe-acolo, iar în 2009, de exemplu, Depeche Mode a ales să folosească câteva săptămâni spațiile de la Rockhal pentru a repeta înaintea turneului mondial Tour Of The Universe. Am menționat doar nume mari, ultracunoscute, dar spectrul artiștilor care cântă acolo este extrem de larg, din mai toate genurile și zonele muzicale. Și, rețineți, Rockhal este și organizator al acestor concerte, nu doar furnizor de sală de spectacole.

OK, toate bune și frumoase, dar cum au putut să ajungă la asemenea performanțe? Cine a fost atât de ”lunatic” să investească într-o astfel de instituție high-profile, și mai mult decât atât, să și reziste timp de 10 ani pe piață? Ei bine, ca în majoritatea cazurilor, răspunsul cel mai simplu e și cel corect: statul! Statul luxemburghez, prin ministerul local al culturii, este cel care a finanțat investiția inițială și cel care finanțează an de an (conform lui Olivier Toth, boss-ul Rockhal), între 25% și 35% din totalul bugetului anual. Restul sunt venituri proprii și bani primiți din finanțări private, iar printre companiile partenere afișate de Rockhal se numără ING Bank, Diekirch (producător local de bere), Post (compania locală de poștă) sau Autopolis (dealer de autoturisme). Este foarte probabil ca aceste parteneriate să fie ferm ”încurajate și sugerate” de guvernul luxemburghez, dar hai să luăm lucurile așa cum sunt, cu atât mai mult cu cât rezultatele…veți vedea imediat.

Death Cab For Cutie la Rockhal; Foto: Liviu Iorgulescu

Death Cab For Cutie la Rockhal, Foto: Liviu Iorgulescu

Vă propun să facem câteva calcule bazate pe sursele din care m-am documentat, și mai multe presupuneri: în 2015 Rockhal primește de la stat 2,5 milioane EUR. Apoi, la o medie a prețului unui bilet de 30 EUR (da, atât de scumpe), estimez venituri brute din vânzare de bilete de cca. 5 milioane EUR. Împreună cu finanțările de la parteneri, este posibil ca instituția să ruleze anual un buget total situat între 7 și 10 milioane EUR. Presupunând că în 2014 a avut la dispoziție aceeași sumă, ei bine, cu banii ăștia Rockhal a organizat în același an 160 evenimente la care au participat 166.000 spectatori. Ducând calculele mai departe, asta ar însemna cca. 1.000 spectatori în medie la fiecare concert. E mult, e puțin?…Depinde din ce unghi analizăm. Să nu uităm totuși că totul se raportează la o țară de jumătate de milion de locuitori și la alte câteva sute de mii de transfrontalieri pe o rază rezonabilă de, să zicem, vreo 200 km (acoperind astfel Strasbourg, Metz, Nancy, Trier sau Liege).

Cum poate un astfel de sistem să fie viabil, cum de nu intră în conflict cu organizatorii privați? Sigur, discuția pe tema asta poate fi lungă, dar în cazul de față lucrurile stau în felul următor: sistemul a ”cernut” inevitabil actorii de pe piață, astfel că în prezent singurul concurent vizibil pentru Rockhal este cel menționat mai devreme, Den Atelier. Acesta, cu investiție privată, nu numai că reușește să aducă nume mari în propriul club, dar uneori chiar închiriază Rockhal atunci când spațiul propriu nu este suficient. Mai mult, pe principiul ”dacă nu poți să-l omori, fă-ți-l prieten”, și aici cred că găsim cireașa de pe tortul concurenței, sunt anumite evenimente la care Rockhal si Den Atelier se…asociază! Exemplul cel mai recent: concertul Prodigy aniversar de 10 ani Rockhal, la care Den Atelier a fost responsabil cu partea de booking. Semn de maturitate, de grad de civilizație umană avansată, sau doar un simț acut al business-ului? Numiți-l cum vreți, pentru mine e uimitor oricum. Iar trend-ul este de a face din Rockhal o imagine iconică, un fel de mândrie națională: aniversarea de 10 ani de existență a fost vast semnalată în presă, s-a tipărit o carte despre istoria Rockhal, s-a pus în vânzare o ediție limitată a unei cunoscute mărci auto purtând inscripția ”Rockhal Edition”.

Nu știu dacă ideea Rockhal este unică în Europa sau în lume; asta contează mai puțin. Probabil e mai important să știm că un model de susținere a organizatorilor din industria muzicală cu implicarea statului există undeva în lumea asta, nu foarte departe de noi, și iată că funcționează de un deceniu. Oricum ar fi, rămân cu visul că, într-un viitor (nu îndepărtat, și nu peste 10-15 ani când pentru mulți dintre noi nu va mai conta) undeva, așa, mai la est de Europă, un guvern, tehnocrat sau nu, va lua decizia să localizeze modelul în cauză…

 

Foto antet: Combinatul siderurgic de la Belval văzut din clădirea Rockhal (foto: Liviu Iorgulescu)

Surse de documentare:

Website oficial Rockhal:  www.rockhal.lu

Wikipedia – Rockhal: https://en.wikipedia.org/wiki/Rockhal

Website oficial Den Atelier: www.atelier.lu

Portalul Oficial al Marelui Ducat al Luxemburgului: www.luxembourg.public.lu/en/travailler/marche-emploi/index.html

Revista ”Luxuriant” nr. 52, sept. 2015

Luxemburger Wort – editie specială ”10 Jahre Rockhal”, 23 sept. 2015

”Just Arrived – Practical Guide for Residents”, ed. 2015-2016