Îl urmăresc îndeaproape pe Morrissey de ceva vreme, sunt tot timpul la curent cu traseul turneelor sale şi cu ce se întâmplă pe la concerte chiar şi când nu sunt acolo şi, dacă mi-ar fi spus cineva la începutul anului că îl vom vedea şi la Bucureşti până la sfârşitul acestui an, aş fi crezut că e o glumă neinspirată. Ştiu că discuţii au fost purtate pentru toamna anului 2014 şi Moz însuşi a spus la un moment că România era pe lista sa, însă tot părea neverosimil. Dar „good times for a change”…

Unii l-au numit evenimentul anului, alţii un cvasi-eveniment, din varii motive; pentru mine a fost din nou bucuria imensă de a-l vedea atât de curând după concertele din Londra şi, în plus, la mine acasă.

Probabil din păcătoasa obişnuinţă a românilor de a nu începe la timp, cei mai mulţi au ajuns în sală pe durata filmului introductiv, unii dintre ei un pic năuciţi de ce se întâmpla. Filmul de treizeci de minute cu momente alese de Morrissey cred că a fost neobişnuit, în orice caz neaşteptat, pentru cei care erau pentru prima dată la un concert Morrissey (adică majoritatea cel mai probabil), dar atât de obişnuit pentru cei familiarizaţi cu el încât aproape că nu i-au mai acordat atenţie.

mozautographMorrissey şi-a făcut apariţia în valul de entuziasm obişnuit, ne-a salutat cu gentileţe într-o română neaşteptat de reuşită („Salut”), a continuat cu „Mulţumesc” şi „La revedere”. Ne-a luat pe sus cu Suedehead şi ne-a ţinut prezenţi până la sfârşit; nu am simţit nicio poticnire, nicio scădere de energie, nicio scăpare printre degete. Setlistul a fost foarte viu, în forţă, concentrat (din nou, ca şi la Londra) mai puţin pe World Peace Is none of Your Business, albumul său cel mai recent din 2014, cu vreo patru cântece din perioada The Smiths, spre bucuria nostalgicilor, şi doar un B-side din câte îmi amintesc eu. Deşi se aflau la penultimul concert din bucata europeană a seriei de concerte din 2015, începută în martie în Marea Britanie şi înainte de a se îndrepta spre America de Sud peste 3 săptămâni, oboseala cu siguranţă acumulată nu s-a simţit. Vocea lui Morrissey nu a pierdut nimic din ceea ce o face atât de specială, chipul lui este la fel de expresiv, carisma lui e în continuare intactă. În continuare primeşte cadouri, strânge mâinile celor din primele rânduri, mai semnează şi câte o carte vrând-nevrând („Acum?” „Da!” „Chiar acum?” „Da, te rog!” – imediat după Reader Meet Author), nu înainte de a se asigura că a înţeles numele corect pronunţându-l pe litere.

Chiar dacă biletele nu s-au epuizat îmi place să cred că a fost un concert mult aşteptat la Bucureşti şi, judecând după feţele fericite pe care le-am zărit în cele două-trei rânduri în care m-am întors din faţa barierei ca să le verific, se pare că aşa a şi fost. Mă bucur foarte tare că reacţia sălii a fost cea potrivită, aveam emoţii în acest sens; nu ştiu despre Moz & his List of the Lost (a se citi Gustavo, Jesse, Matt, Mando şi Boz – trupa sa) dar, din punctul meu de vedere, şi 10 oameni dacă veneau şi erau cei „corespunzători”, m-aş fi declarat mulţumită.

12096364_1036318259733435_1750034977078339166_nAm citit diverse păreri cu privire la imaginile proiectate pe fundal în timpul pieselor Ganglord şi mai ales Meat Is Murder, pe baza cărora a fost judecată întreaga prestaţie a lui Morrissey. Nu, omul nu promovează violenţa, dimpotrivă. Da, imaginile sunt extrem de dure şi, cum am mai spus-o, dacă treci nezdruncinat de ele înseamnă că eşti „in the wrong place” (vezi Earth Is the Loneliest Planet). Nu cred că putem judeca modul în care cineva alege să îşi transmită mesajele, mai ales dacă are un statut şi o expunere atât de mari încât acestea să poată ajunge la cât mai mulţi şi într-un mod cât mai eficient şi percutant. Pot să înţeleg că imaginile respective sunt dificil, dacă nu imposibil de urmărit, parţial sau integral, şi asta mai ales pentru cei care nu au mai fost niciodată la un concert al lui Morrissey. Nici eu nu reuşesc asta după 4 concerte şi cel mai probabil nu voi reuşi niciodată pentru că sunt atât de egoistă încât pun pe primul loc buna mea stare şi contribui în acest fel la compromiterea în masă a misiunii. Asta nu înseamnă că nu îmi pasă. Pe de altă parte, cred că fiecare dintre noi ar trebui să îşi asume alegerea de a plăti un bilet şi de a merge la un eveniment, de orice natură ar fi el. Cu atât mai mult cred că părinţii care vin cu copiii (ceea ce altfel, din punctul meu de vedere, este admirabil) ar trebui să se asigure în prealabil că evenimentul respectiv este potrivit pentru copii. Sunt atâtea filmări din concertele sale pe Internet, încât este foarte simplu să îţi faci o idee despre ce s-ar putea întâmpla acolo.

În rest, eu sunt atât de subiectivă în privinţa lui Morrissey încât probabil ar trebui să mi se interzică să mai scriu despre el. Cineva care produce reacţii atât de puternice, indiferent că e vorba de dispreţ sau adulaţie, numai banal nu poate fi, iar asta este totuşi atât de rar în zilele noastre. El însuşi spune, cu mare dreptate, că dacă declari că îţi place Morrissey, trebuie tot timpul să şi explici de ce. Însă eu nu mai simt nevoia să fac asta. Puteţi alege să îi acordaţi sau nu atenţie. Iar dacă o faceţi, vă recomand prieteneşte să lăsaţi deoparte toate titlurile pompoase şi articolele de presă care conţin cuvinte ca „outrageous”, „bigmouth”, „miserable”, „moaning”, „rants”, „slams” etc. Luaţi de ascultaţi muzica şi cuvintele. Sunt singurele care contează. S-ar putea să fie puţin incomod pentru că vă vor face să priviţi înăuntru spre lucruri la care poate nu voiaţi să ajungeţi, dar s-ar putea la fel de bine să nu regretaţi. Sau chiar să nu mai găsiţi cale de întoarcere şi să ne întâlnim în faţa scenei „in far-off places”.  Altfel, nu vă pierdeţi vremea, sigur aveţi altceva mai bun de făcut.

Cu satisfacţia neţărmurită că v-am mai plictisit încă o dată cu subiectul Morrissey, mai jos mă iscălesc:

„M-A-R-Y”

S-au cântat:

Suedehead

Alma Matters

Kiss me A Lot

Ganglord

Speedway

Staircase at the University

You Have Killed Me

World Peace is None of Your Business

Istanbul

I’m Throwing My Arms Around Paris

How Soon Is Now

Everyday Is Like Sunday

Reader Meet Author

I Will See You in Far-Off Places

Oboe Concerto

Meat Is Murder

First of the Gang To Die

The Bullfighter Dies

The World Is Full of Crashing Bores

What She Said

The Queen Is Dead